Abia întoarsă de pe Coasta de Azur, unde a fost cu şatra să se bronzeze şi unde paparazzi au surprins-o în flascele goale, Andreea Marin-Bănică a ţinut să mai dreagă busuiocul şi să şteargă imaginea ei seminudă de pe retina telespectatorilor pudibonzi şi amatori de minuni pe sticlă. Ca atare, ne anunţă, triumfătoare, de pe prima pagină din Libertatea, că este proaspăta mămică a unui copil de 8 ani din China, după ce a înfiat nu de mult, şi un puradel din Nigeria.
Treaba asta cu înfiatul unor puşti amărâţi din lumea a treia a devenit o modă printre vedete. Doar că, spre deosebire de starurile străine, vedetele noastre dintr-o m.ie au o altă viziune asupra instituţiei adopţiei. Dacă Madonna a fost în stare să răpească, efectiv, un copil negru, spre a-i oferi o altă viaţă, iar Angelina a adoptat doi copii, o fetiţă din Africa şi un băieţel asiatic, pe care îi plimbă după ea prin toată lumea şi cărora le este cu adevărat o mamă iubitoare, madamele de pe la noi înfiază copii în contumacie, ca să zic aşa.
Mai întâi, Mihaela Rădulescu, marea rivală a zânei, şi-a exprimat dorinţa, după tsunamiul asiatic, de a adopta un copil din regiunile sinistrate şi a avut grijă să-şi trâmbiţeze iniţiativa pe toate posturile şi în toate ziarele. Desigur, a fost la gonfleu, fiindcă n-a adoptat pe nimeni, dar lovitura de imagine i-a reuşit de minune şi toţi au zis: Ce inimă largă are fata asta! Acum, Andreea, ca să nu fie mai prejos, s-a dedulcit şi ea la înfieri. Şi dacă Mihaelei nu i-a ieşit pasenţa, păi să-i arate ea, a lu’ Bănică, cine e adevărata zână a surprizelor: a înfiat nu unul, ci doi copii şi de asemenea, se laudă peste tot cu treaba asta.
Dacă tot voiau să fie caritabile, aceste două jalnice dame bine ar fi înfiat de-adevăratelea un copil din orfelinatele româneşti, că sunt atâţia, amărâţi, cuminţi şi frumoşi ca nişte îngeri. Dar nu, ele vor "exotici", că e en vogue, şi nu de tot, că n-au chef de negri sau chinezoi prin casă, ci aşa, mai la distanţă şi la fără frecvenţă.
Să le explice cineva acestor dudui care se păruiesc şi când e vorba de scopuri caritabile (vezi cazul fetiţei Lianei Stanciu) că adopţia are cu totul conotaţii decât cele date de ele. Cu alte cuvinte, nu adopţi un copil prin telefon şi nici nu îi devii mamă dacă din când în când îi mai trimiţi, în satul lui îndepărtat din China sau în cătunul din Africa, bani de-un bol cu orez. Nici Mihaela şi nici Andreea nu sunt mame adevărate decât pentru copiii lor naturali; egoismul lor feroce le împiedică să mai iubească dezinteresat şi pe altcineva, dar pe de altă parte dorinţa de a fi mereu în lumina reflectoarelor le determină să se afişeze drept mame eroine şi pentru dezmoşteniţii soartei.
Tot tămbălăul, toată ţigănia asta în care cele două – fosta domnişoară Ţiganu şi actuala doamnă Ciupanezu – s-au specializat, de ani buni, are doar un singur scop: publicitatea. Oricine poate susţine că a înfiat o mie de copii din Etiopia, pe care nu i-a văzut niciodată, dar cărora le trimite lunar bomboane de la angro. Asta nu înseamnă însă că le este mamă.
Mamă, distinse vedete de mucava, este femeia aceea care în fiecare seară, înainte de culcare, îşi sărută copiii pe frunte, indiferent că le-a dat sau nu viaţă.
)